3. Pruncul singurătăţii

Legăn şi acum
pruncul singurătăţii...
Îl hrănesc în neştire
cu lapte-de-lacrimi,
cu rouă-de-stele,
chiar dacă ştiu
că-mi secătuieşte inima,
şi-mi frînge mîinile cu greutatea lui;
chiar dacă ştiu că-mi oboseşte
pînă şi gîndurile sterpe.
Legăn şi legăn...
poate va adormi
o clipă doar.


Az egyedüllét gyermeke

Még ringatom
az egyedüllét gyermekét
étellel kínálom
könnytejjel,
csillagok harmatával
pedig tudom,
hogy kiszárítja szívemet,
leszakad kezem súlyától
és tudom azt is,
kiszívja hiábavaló gondolataimat
mégis ringatom, ringatom…
hátha elalszik,
legalább egy percre.

copyright: Viorela Codreanu Tiron

Învaţă-mă,

cum să opresc timpul acesta
ce curge haotic?
să-ţi pot strecura printre gene
o mîngîiere
un cîntec
o poezie
un cuvînt
– ca o lumină adîncă –
frumos să încolţească
în inima ta?



Taníts meg,

hogyan állítsam meg az időt,
mely zavarosan folyik?
hogy szemeid elé
tudjam tenni
a simogatást
a dalt
a verset
a szót
– mint döbbenetes világosságot –
melyek szívedben kivirágoztak?

Cuvinte

Cuvinte aruncate, pierdute, tăcute,
rămase nespuse,
pe toate le-am cules
şi le-am spălat cu rouă-de-soare.
le-am presărat pe ropotul ploii
şi le-am înfipt în mare,
de unde valul le-a adus la picioarele tale.
Să nu te apleci!
Eu am ţinut odată valul în mîini
şi-am presărat fire de iarbă
pe creştetul universului
şi-am văzut:
Deasupra...
Dedesubt...
Nimicul îşi face culcuş.

Szavak

Eldobott, elveszett, néma szavak,
soha ki nem mondottak,
rendbeszedtem mindeniket
a reggeli nap harmatával tisztára mostam,
szerteszét szórtam az eső visszhangjával
tenger vizébe véstem,
ahonnét a hullámok lábad elé hordták.
Ne hajolj le értük,
mert egyszer már kezedben tartottad őket.
Fűszálakat szórtam
És láttam:
Fentről…
Lentről…
Hogy a semmi magának fekhelyet készít.



copyrighjt: Viorela Codreanu Tiron